Strabismul apare la aproximativ 1 din 50 de copii și poate fi observat la orice vârstă, dar cel mai des părinții îl remarcă în primii ani de viață. Termenul descrie situația în care cei doi ochi nu privesc simultan în aceeași direcție: unul poate devia spre interior (esotropie), spre exterior (exotropie) sau pe verticală.
Semne la care să fii atent
- Un ochi care deviază vizibil, mai ales la oboseală sau în lumină puternică
- Capul ținut într-o poziție neobișnuită (aplecat într-o parte sau întors) pentru a compensa deviația
- Copilul care acoperă spontan un ochi sau clipește des la soare
- Plânset sau rezistență la acoperirea unuia dintre ochi, un semn că celălalt vede mai slab
Strabismul nu trece de la sine cu vârsta și nu este doar o problemă cosmetică. Un ochi deviat netratat poate duce la ambliopie (ochiul “leneș”), adică o scădere permanentă a vederii în ochiul afectat, chiar și atunci când nu există o problemă structurală a acestuia.
De ce contează momentul
Creierul copilului parcurge o perioadă critică de dezvoltare vizuală în primii 7-8 ani de viață. În această fereastră, conexiunile neuronale dintre ochi și creier se formează și se consolidează. Cu cât tratamentul începe mai devreme, cu atât creierul se poate adapta mai bine și șansele de recuperare vizuală sunt mai mari.
Tratamentul nu înseamnă neapărat operație
Mulți părinți se tem că diagnosticul de strabism înseamnă automat intervenție chirurgicală. De cele mai multe ori, primul pas este o corecție optică (ochelari). La unii copii, ochelarii corectează complet deviația. Dacă există și ambliopie, se adaugă ocluzia (un petic aplicat pe ochiul dominant pentru a stimula vederea celui slab). Chirurgia este rezervată cazurilor în care deviația persistă după corecție optică sau este prea mare pentru a fi influențată de ochelari.
Un control timpuriu nu angajează la nimic, dar poate face o diferență semnificativă pentru vederea copilului tău pe termen lung.